A ajuns golgheterul Stelei! Piovaccari a trăit experiența vieții sale: „Am avut emoții extrem de puternice”

A ajuns golgheterul Stelei! Piovaccari a trăit experiența vieții sale:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au trecut 4 luni de la transferul lui Piovaccari la Steaua și, cu 10 goluri marcate în cele 19 partide în care a evoluat pentru roș-albaștri, italianul a intrat deja în inimile celor mai mulți steliști. „Il Pifferaio” e în acest moment cel mai bun marcator al echipei.

Italianul a vorbit despre momentele plăcute petrecute în Ghencea, dar și despre plnaurile sale de viitor, dorind să revină în Serie A pentru a demonstra că este un jucător valoros.

„Dacă cineva mi-ar fi spus acum 6 luni că voi juca și voi marca în Champions League, l-aș fi crezut nebun. Să joc la nivelul ăsta, în cea mai importantă competiție din lume, este un vis văzut cu ochii. Acum, sper să merg mai departe cu Steaua în Europa League și să-mi continui astfel aventura europeană.

Pe viitor, sper să joc în prima ligă italiană, dar daca nu se va întâmpla asta, voi fi încântat să rămân aici, la clubul care a avut atâta încredere în mine”, a declarat Piovaccari pentru calciomercato.it.

Atacantul italian a vorbit și despre emoțiile și trăirile intense pe care le-a avut în perioada în care a fost în lotul lui Inter, sezonul 2003-2004.

Piovaccari a avut atunci șansa să se antreneze cu jucători precum Recoba, Vieri sau Adriano, care i-au transmis o emoție aparte.

„Experiența de la Inter mi-a lăsat în minte numai impresii plăcute. Am putut să mă antrenez alături de la Recoba, Vieri sau Adriano, iar acest fapt mi-a transmis o emoție extrem de puternică. Moratti a făcut foarte multe pentru Inter, a investit foarte mulți bani și a cumpărat cei mai valoroși jucători din lume, cum era Ronaldo în acea perioadă.” a mai spus Piovaccari pentru presa din Italia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise

Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×